Perfuzia: cum se montează, cât durează și când e nevoie

Pe scurt: perfuzia este metoda prin care lichide, medicamente sau nutrienți ajung direct în sânge, printr-un cateter subțire montat de obicei pe dosul mâinii sau la antebraț. Se folosește pentru rehidratare rapidă, pentru antibiotice care nu se pot lua pe gură, pentru corectarea unui dezechilibru de sodiu sau potasiu ori pentru susținerea organismului în timpul unei boli acute. O perfuzie cu antibiotic durează 15-30 de minute, iar una de rehidratare masivă poate ține câteva ore. Procedura este de rutină, se face în spital sau în ambulatoriu și cere mereu supraveghere medicală, chiar dacă pare simplă. Mai jos explicăm cum funcționează, ce soluții se folosesc și la ce riscuri să fii atent.

Ce este o perfuzie și cum funcționează?

Practic, o perfuzie înseamnă un cateter venos periferic, un tub subțire de plastic introdus într-o venă, de obicei pe dosul palmei sau pe antebraț. La celălalt capăt al tubului atârnă o pungă cu soluție, iar lichidul curge picătură cu picătură, fie liber sub greutatea proprie, fie printr-o pompă electrică ce reglează exact câți mililitri pe oră ajung în venă.

Diferența față de o injecție obișnuită stă în ritm. Injecția e un bolus, adică o doză introdusă rapid, în câteva secunde. Perfuzia curge lent și continuu, uneori minute, alteori ore întregi. Acest lucru contează mult la medicamentele care ar irita vena sau ar suprasolicita inima dacă ar intra brusc, în doză mare, dintr-o dată.

Pe biletele de trimitere și în foile de observație apare uneori prescurtarea PEV, de la perfuzie endovenoasă. Este exact același lucru: o perfuzie administrată în venă.

Când este nevoie de perfuzie?

Cea mai frecventă situație este deshidratarea: vărsături repetate, diaree prelungită, febră mare care usucă organismul sau arsuri întinse care pierd lichid prin piele. În aceste cazuri, apa băută pe gură nu mai ajunge la timp, iar perfuzia readuce rapid volumul de sânge la normal.

Perfuzia mai e nevoie și pentru medicamente care nu se absorb bine oral sau care trebuie administrate direct în sânge, cum sunt multe antibiotice pentru infecții serioase, pentru transfuzii de sânge, pentru nutriție parenterală la pacienți care nu pot mânca, și în timpul intervențiilor chirurgicale, unde anestezia și fluidele de susținere trec tot printr-o linie venoasă. Se adaugă și corectarea dezechilibrelor de sodiu sau potasiu, frecvente la pacienții internați. La o răceală banală, în schimb, perfuzia nu grăbește vindecarea: o viroză se tratează cu odihnă și lichide, iar perfuzia are rost doar dacă apar vărsături repetate și deshidratare.

Ce conține o perfuzie?

Cel mai des folosit este serul fiziologic, o soluție de clorură de sodiu 0,9%, aproape identică ca și concentrație cu plasma din sânge. Urmează glucoza 5% sau 10%, utilă atunci când organismul are nevoie de energie rapidă, și soluțiile Ringer, care conțin pe lângă sodiu și potasiu, calciu și clor, apropiate de compoziția naturală a lichidelor din corp.

Pentru situații speciale, cum ar fi pierderile mari de sânge sau albumina scăzută, se folosesc soluții coloidale, cu molecule mai mari care rămân mai mult timp în vase. La toate acestea se pot adăuga medicamente diluate direct în pungă sau pe un tub separat conectat la aceeași linie: antibiotice, calmante ale grețurilor sau analgezice, în funcție de ce are nevoie pacientul.

Montarea perfuziei, pas cu pas

Asistenta dezinfectează întâi zona aleasă, cel mai adesea dosul palmei sau antebrațul, unde venele sunt vizibile și ușor accesibile. Urmează inserția branulei, un ac scurt cu teacă de plastic care rămâne în venă după ce acul metalic se retrage. Fixarea se face cu un bandaj adeziv transparent, ca locul să rămână vizibil pentru verificări.

La final, tubul de perfuzie se conectează la branulă, iar ritmul de picurare se reglează manual, prin numărul de picături pe minut, sau automat, cu o pompă. Înțeparea inițială ustură puțin, ca la orice recoltare, dar disconfortul trece repede. O durere continuă, pulsatilă, în timpul perfuzării nu este normală și trebuie semnalată imediat asistentei.

Riscuri și efecte adverse

Cel mai frecvent risc este flebita, adică inflamarea venei în care stă montată branula, care apare mai des dacă aceasta rămâne pe loc mai mult de 3-4 zile. Vena devine roșie, sensibilă și ușor îngroșată de-a lungul traseului. O altă complicație posibilă este infiltrarea lichidului în țesutul din jur, numită extravazare, când vena cedează și soluția ajunge sub piele, provocând umflare locală.

Locul de inserție se verifică la fiecare vizită, tocmai pentru că infecțiile locale, deși rare, pot escalada dacă sunt ignorate. La pacienții cu boli de inimă sau de rinichi, un ritm prea rapid de perfuzare poate încărca organismul cu prea mult lichid, provocând dificultăți de respirație. Reacțiile alergice la soluție sau la medicamentul din pungă sunt posibile, dar de obicei apar rapid și se opresc imediat prin întreruperea perfuziei.

Cât durează o perfuzie?

Durata variază enorm. O doză de antibiotic curge de regulă în 15-30 de minute. O rehidratare consistentă poate dura două, trei ore, iar la nutriția parenterală vorbim uneori de administrare continuă, ore în șir. Nu e nimic dramatic în asta, mai ales dacă pacientul e informat din start cât va sta legat la perfuzie.

La copii, ordinea de mărime este aceeași, dar volumul și ritmul se calculează după greutate, așa că o perfuzie de rehidratare la un copil mic ține de obicei una, două ore, cu supraveghere continuă. Ritmul nu se grăbește: o perfuzie „terminată repede" nu este un avantaj, ci un risc.

În timpul perfuzării, unii pacienți simt o senzație de rece care urcă pe braț, mai ales cu soluțiile scoase direct din frigider. Discomfortul la locul de inserție, dacă există, este de obicei minor. Majoritatea pacienților pot citi, discuta la telefon sau chiar ațipi, atâta vreme cât brațul rămâne relativ nemișcat. La copii, o distragere simplă, un desen animat sau o poveste, ajută mult să treacă timpul fără agitație inutilă lângă branulă.

Un detaliu practic: dacă simți o senzație de arsură sau vezi lichid picurând pe lângă bandaj, oprește-te din mișcat brațul și cheamă asistenta. De cele mai multe ori e vorba de o simplă ajustare a poziției acului, nu de o problemă serioasă.

Perfuzia la domiciliu: condiții de siguranță

Da, există servicii de perfuzie la domiciliu, potrivite mai ales pentru rehidratare simplă sau pentru anumite tratamente cronice la pacienți stabili, fără complicații. Condiția obligatorie este prescripția medicală și prezența unui asistent medical calificat, care montează branula, supraveghează ritmul și intervine dacă apare o problemă.

Montarea unei perfuzii fără personal medical prezent nu este niciodată o idee bună, oricât de banală ar părea o rehidratare. O reacție alergică sau o supraîncărcare de lichide cer intervenție rapidă, iar acasă, fără supraveghere, prețioasele minute de reacție se pierd.

Perfuzia la domiciliu se face de aceea doar după o evaluare inițială la cabinet, care stabilește exact ce soluție și ce ritm sunt potrivite. Pentru pacienții vârstnici sau cu boli cronice, e de preferat ca prima perfuzie dintr-o serie să se facă sub observație directă, măcar o dată, înainte de a trece la administrarea acasă.

Când e cazul să mergi la medic?

Vino la o evaluare dacă ai vărsături sau diaree care nu se opresc de peste o zi, mai ales cu senzație de gură uscată, amețeală la ridicare sau urină foarte concentrată, semne de deshidratare care depășesc ce poți corecta doar bând apă. La fel, dacă medicul tău de familie recomandă antibiotic intravenos pentru o infecție care nu răspunde la tratamentul oral.

Pentru orice tratament care necesită perfuzie, evaluare inițială sau montare în siguranță, poți face o consultație de chirurgie generală la Adiant, de exemplu cu Dr. Mihai Bolocan. Lista completă de servicii medicale te ajută să alegi evaluarea potrivită.

Întrebări frecvente